lukoil-banenr

Toyota GT86 pentru circuit

bodybuilding

Compania GPRM a decis că cel mai contează partea tehnică şi primul pas pe care l-au făcut au upgradat motorul boxer de 2,0 litri, cu ajutprul celor de la Nicholson McLaren Engines. Aceştia i-au montat o turbosuflantă gigantică, care îi creşte puterea lui GT86 până la aproximativ 360 – 400 căluţi. Specialiştii GPRM au spus că „puterea finală va fi determinată de modul în care se vor desfăşura testele de performanţă.”

diselok

Chiar dacă nu e un racer GT4 oficial, produs de compania Toyota, este oficializat de Toyota Great Britain şi un exemplar deja s-a vândut. GPRM negociază acum cu o altă echipă nerăbdătoare să concureze cu monstrul albastru în Campionatul Avon Tyres British GT.

Comentarii