lukoil-banenr

Scene de groază au fost surprinse la un raliu de La Coruna, Spania, după ce un pilot profesionist a pierdut controlul bolidului iar acesta a intrat în mulțime. În urma impactului şase spectatori au decedat pe loc iar alți 16 au fost grav răniți! Tragedia a avut loc duminică, şase septembrie, în jurul orei 20:00.

bodybuilding

Martorii au declarat că pilotul de rally ar fi pierdut controlul volanului în momentul în care a ratat o curbă, iar maşina, un Peugeot 206 WRC, a intrat în plin în cei peste 200 de spectatori. Organizatorii au oprit imediat cursa şi au chemat ambulanţele. Însă, cei şase dintre spectatori au decedat pe loc iar alții 16, printre care și patru copii, au ajuns în stare gravă la spital.

diselok

Printre cei decedați se aflau două femei însărcinate şi un copil de numai opt ani. Una dintre femei era însărcinată în luna a 9-a. Ea şi partenerul său s-au stins din viaţă pe loc…

b6264bbcaa12e762b1a18137656aea93

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Organizatorii raliului, care se desfășoară anual din 1982, și-au exprimat regretul pentru tragedia petrecută, iar în semn de omagiu pentru victime au pus o fotografie de doliu pe pagina oficială de Facebook.

coruna-reuters-v2

09c16957a10902fe9c7c0d133b7c834d

Comentarii