lukoil-banenr

 

bodybuilding

diselok

 

Turistul

Este bine cunoscut faptul că automobilele chinezeşti inundă piaţa Europei de Est. Republica Moldova nu este o excepţie. Şi dacă până acum am testat doar autoturisme „Made in China”, în ediţia curentă vă vom prezenta un autobuz.

 


Este vorba despre JAC HK6798H. Acesta prezintă un model turistic, cu 33 de scaune pentru pasageri plus unul pentru al doilea şofer sau pentru ghid. Design-ul nu seamană a fi unul plagiat şi este destul de atrăgător. Ne-au plăcut oglinzile mari care stau ca niște antene de insectă. Înainte de a urca la bord am examinat compartimentul pentru bagaje, care are volumul total de 2,3 metri cubi, ceea ce este suficient pentru un autobuz de asemenea dimensiuni.
Obişnuiţi cu automobilele chinezeşti nu ne-a mirat mirosul din interior. Totuşi, acesta nu este atât de înţepător ca la autoturismele JAC. Scaunile sunt amplasate tradițional,în două rânduri câte două fotolii, iar trecerea dintre ele nu este deloc îngustă. Ai impresia că autobuzul nu a fost construit de chinezi, sau, cel puţin, nu este destinat chinezilor. Scaunele nu sunt incomode, speteaza poate fi ajustată, însă efortul care trebuie aplicat asupra manetei şi cotierei rabatabile este foarte mare. Am găsit şi centuri de siguranță, însă nu pentru toate scaunele. Pe plafon sunt două policioare lungi cu prize de aerisire şi lumini individuale, iar în centru am găsit o trapă cu ventilator.

Şoferul dispune de un scaun cu „suspensie”, iar în faţă are un bord cu multiple inserţii de plastic ieftin ce imită lemnul. Bordul are multiple indicatoare şi becuri ce redau starea de lucru a sistemelor. Deşi acestea sunt împrăştiat, citirea informaţiei de pe ele nu este complicată.
În stânga fotoliului am găsit comenzile sistemului de climatizare şi frâna de staţionare. Prima impresie este că stai confortabil, iar i volanul este uşor. Foarte lat sunt poziţionate pedalele, din care cauză şoferul trebuie să stea ca broscoiul. Levierul cutiei de viteze are o cursă lungă şi imprecisă. Motorul i permite o mişcare fără probleme în torentul de mașini. Pe un carosabil bun autobuzul merge destul de confortabil. Pe drumurile din Chişinău, însă,  sare atât de tare, încât scaunul şoferului se înalţă la maxim. Interesant ce fac pasagerii a căror scaune sunt fixe? După ce ne-am oprit am aruncat o privire sub autobuz și am înțeles totul, suspensia este pe resorturi, ceea ce afectează confortul pasagerilor.

În concluzie pot spune că va mai trece multă vreme până autobuzele chinezeşti vor putea concura cu cele europene. Avantajul lor este preţul redus. Spre exemplu JAC HK6798H cu 33+1+1 locuri, cu sistem automat de climatizare, ușă pneumatică costă 37 990 de euro, un model analogic, produs în Europa ar costa de câteva ori mai mult.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentBYD F3 vs. FAW Vita
Articolul următorViziuni de viitor