lukoil-banenr

Tushek Renovatio T500 Slovenia

bodybuilding

Tushek este numele de familie al fondatorului acestei mărci: Alioşa Tushek. T vine, probabil, tot de la Tushek, dar Renovatio nu ştim de unde vine. Nu ştim nici încotro se îndreaptă, dar vă putem spune cu ce viteză maximă se deplasează: fix 310 km/h. Dotat cu un V8 de 4,2 litri de la Audi RS4, Renovatio atinge suta în 3,7 secunde, graţie celor 450 de cai pe care îi mână în luptă la 7900 rpm. Pentru amatorii de cifre, să notăm că slovenii se laudă şi cu un cuplu de 428 Nm la 3200 rpm, asta în condiţiile în care consumul nu trece de 11,5 l/100 km în regim combinat.

diselok

Pe noi ne-a dat gata hardtopul ce poate fi dat jos în doi timpi şi trei mişcări pentru a transforma roadsterul într-o decapotabilă de toată frumuseţea, bine garnisită cu piele şi părţi din compozit sau fibră de carbon, inclusiv spoilerul spate. Cu adevărat năucitor a fost însă preţul: aproximativ 310.000 euro. Dar, e drept, Renovatio va fi construit într-o serie limitată de numai 30 de exemplare.

Comentarii