lukoil-banenr

Incendiul a avut loc, în jurul orei 02:00, pe strada Alexei Mateevici. O cauză preliminară al incendiului ar fi un scurt circuit.

bodybuilding

Flăcările au cuprins un SUV de model Mercedes-Benz GL. la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care au reușit să stingă incendiul, însă din păcate SUV-ul a fost distrus aproape în totalitate. Automobil staționa iar în timpul incidentului în el nu se afla nici o persoană și nu au fost înregistrate victime. Imaginile cu SUV-ul făcut scrum au fost surprinse de un martor ocular care le-a postat pe o rețea de socializare.

diselok

mercedes GL_2

Solicitată telefonic, Diana Țurcan, ofițerul de presă al Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, a declarat pentru Autoexpert.md că la fața locului a intervenit un echipaj al pompierilor care au elucidat focarul în aproximativ 4 minute. Flăcările au cuprins partea din spate a automobilului și au distrus aproximativ 40 % din acesta.

mercedes GL_3

Preliminar s-a stabilit că ar fi vorba de un scurt circuit, însă despre aceasta specialiștii de la SPCSE se vor putea expune mai detailat după ce vor fi făcute toate verificările de rigoare. Oamenii legii cercetează toate circumstanțele în care s-a produs incendiul.

Comentarii