lukoil-banenr

Despre limuzina britanicilor, pe nume Aston Martin Lagonda se cunosc prea puţine, afară de faptul că a fost construită într-un număr limitat la numai 200 de exemplare,dar şi că sub panourile de caroserie se ascunde de fapt un Aston Martin Rapide. Asta  e cam tot ce ştiam până acum despre limuzina englezilor care a debutat în premieră anul acesta la Festivalul de viteză de la Goodwood. 

bodybuilding

Oamenii din spatele Aston Martin au încercat să ne convingă despre faptul că noul model Lagonda, va fi construit şi vândut doar clienţilor din Emiratele Arabe Unite. Potrivit publicaţiei autoevolution.com, cei din urma ar urma să plătească în jur de 750.000 de lire, pentru simbolul exclusivităţii şi rafinamentului.

diselok

După cum spuneam, Lagonda este construită la baza modelului Aston Martin Rapide, doar că a adăugat câţiva milimetri în lungime pentru a genera mai mult spaţiu pentru ocupanţii banchetei spate. Iar cei din urmă sunt răsfăţaţi cu tot necesarul în fotolii separate.

08_aston_martin_lagonda

Şoferului nu îi rămâne decât să manipuleze eficient cu cei 540 de cai putere, extraşi din unitatea V12 de 6.0 litri şi livraţi punţii spate, cu ajutorul cărora, noul Lagonda prinde suta în doar 4.6 secunde. Nu e atât de fenomenal dar nici nu timpul de acceleraţie este principalul atu al limuzinei.

do

Comentarii