lukoil-banenr

Zvonurile precum că Skoda va lansa un SUV circulă de mai multă vreme pe internet și se pare că nu sunt doar zvonuri! Proiectul cehilor are numele de cod A Plus și se pare că va folosi viitoare platformă a fratelui său Tiguan de la VW!

bodybuilding

Skoda Snowman, așa a fost numit în trecut conceptul care previzualiza SUV-ul Skoda dar se pare că producătorul a renunțat la acest nume. Am aflat că mașina va putea găzdui la bord 7 persoane, fiind recent prezentată unui cerc restrâns de jurnaliști.

diselok

Chiar dacă va folosi platforma viitorului VW Tiguan care se presupune că va fi derivată din cunoscuta MQB, SUV-ul cehilor va adopta aceiași politică ca și în cazul lui Superb – mult mai mult spațiu! Acest lucru înseamnă că producătorul vede drept concurenți modele ceva mai mari, cum sunt Kia Sorento sau Hyundai Santa Fe!

Motoarele disponibile vor fi cele cunoscute deja după modelele Skoda, în patru cilindri, diesel, dar şi pe benzină, în versiunea turbo-aspirate. Se vorbește că va fi disponibilă și o versiune plug-in hybrid, însă rămâne de văzut. Mașina este programată să apară în 2016 iar prezentarea oficială, cel mai probabil, va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva din același an.

Comentarii