lukoil-banenr

Urmaşul lui VelSatis

bodybuilding

diselok

Producătorul francez de automobile Renault pune capăt speculaţiilor privind viitorul model VelSatis, care acum se numeşte Latitude. Dacă privim în trecut, Renault este la a treia tentativă în ceea ce priveşte denumirea acestui model, totul a început cu Safrane care în scurt timp a fost înlocuit de VelSatis, iar acum Latitude. Modelul din segmentul mare are şi el o denumire pe măsură Latutide ceea ce din franceză înseamnă latitudine. Noua apariţie în gama constructorului francez împarte aceeaţi platformă tehnică cu “coreeanul” Samasung SM5. Astfel Latitude devine cel de-al treilea model al francezilor care se bazează pe apariţia din gama Samsung, dupa Koleos (denumit QM5 în Coreea de Sud) şi Fluence (cunoscut sub numele SM3 pe piaţa asiatică). Ceea ce ţine de aspectul automobilului, acesta parcă ar fi de producţie chineză, copiind în mare parte alte automobile. Totul se începe cu grila din faţă care pare a fi preluată de la Lexus LS facelift, în continuare putem remarca farurile care sunt practic identice cu cele de pe Saab 9-5. Iar dacă ţine-m cont şi de partea posterioară, întelegem că este vorba de modelul coreean Samsung SM5. Detalii privind careva motorizări încă nu au fost divulgate, însă cel mai probabil acestea vor fi anunţate în cadrul Salonului Auto de la Paris.

 

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFacelift pentru G-klasse
Articolul următorVisul lui Raikkonen