lukoil-banenr

Zilnic, în capitală doar, au loc între 70 şi 100 de accidente rutiere! O bună parte dintre acestea sunt soldate doar cu pagube materiale, fără ca cineva din pasageri ori şoferi să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Dincolo de asta însă, cine a avut ghinionul să fie implicat într-un accident ştie deja câte bătăi de cap îl aşteaptă ulterior şi prin ce are de trecut. Mai nou, la aceste griji s-a adăugat un factor extrem de important, automobilele înmatriculate în străinătate, în ţări ca Lituania, Bulgaria, România, Anglia, Italia, etc. De ce spun asta, aflaţi în cele ce urmează.

bodybuilding

Nu voi şoca pe nimeni dacă spun că automobilele şi proprietarii acestora, trebuie să fie asiguraţi în caz de accident, în acest sens să posede o poliţă de asigurare auto obligatorie, numită prescurtat şi RCA, care va despăgubi automobilistul căruia i-a fost pricinuită dauna în urma unui accident. Oarecum simplu. Astfel că în cazul unui accident cu implicarea a două sau mai multe automobile, înmatriculate în RM, situaţia este clară de la sine şi poţi sta liniştit că măcar o parte din daune îţi va fi acoperită de compania de asigurări. Bine că nu se plătesc destui bani este deja un subiect aparte, însă acum ne interesează altă poveste.

diselok

Însă cum stă treaba cu maşinile înmatriculate peste hotarele ţării? Cine te despăgubeşte, care companie, de unde, ce trebuie să faci şi cum să procedezi, sunt întrebările la care voi încerca să vă răspund. Sper totuşi, din toată inima, că nu veţi avea nevoie vreodată să le cunoaşteţi.

Deci, aţi fost implicat într-un accident iar automobilul care tocmai v-a tamponat, este înmatriculat într-una din ţările menţionate mai sus, să zicem Lituania. Nu ştiu dacă vreo rugăciune rostită la timp o să vă poată garanta faptul că proprietarul deţine poliţa de asigurare Cartea Verde pentru Moldova, însă noi vom lua în calcul doar această versiune, bazându-ne pe naivitatea că nu toţi sunt nesimţiţi şi ignoră prevederile legii.

Aşadar, întâmplarea a avut loc. Cine e vinovat nu cunoaştem, va stabili poliţia ulterior, acum cobori din maşină, te asiguri că toţi sunt teferi şi nimeni nu are nevoie de spitalizare, speri la daune minore şi cu mult calm şi stăpânire de sine, analizezi ce s-a întâmplat. Primul lucru de care trebuie să ţineţi cont, indiferent ce numere are maşina şi a cui este, să NU SCHIMBAŢI poziţia automobilelor. Doar dacă acest lucru este exstrem de necesar şi poate perturba grav traficul rutier, făcând în prealabil marcajul respectiv pe şosea, schiţa accidentului pe care să semnaţi ambii şoferi şi cât mai multe poze. Cum am mai spus însă, cel mai bine este să evitaţi să faceţi schimbări!

Pasul doi, în dependenţă de ce spune şoferul care te-a tamponat, îşi recunoaşte sau nu vina, apelezi la 902 şi soliciţi deplasarea la faţa locului al unui echipaj de la secţia de accidente rutiere. Între timp asigură-te că automobilistul implicat în accident, nu este în stare de de ebrietate şi are un comportament adecvat. Deseori, într-o ţară coruptă cum este Moldova, acest lucru poate fi rapid mascat de organele de anchetă. Analizând împrejurimile, încearcă să îţi asiguri un martor ocular care să depună o mărturie cu cele întâmplate. Îţi va fi de mare folos în cazul în care şoferul nu îşi va recunoaşte vina nici în ruptul capului. Mai ales că, atenţie (!), au fost cazuri când inspectorii de poliţie erau influenţaţi să întoarcă situaţia în defavoarea părţii păgubite.

Odată ce echipajul de poliţie va ajunge la faţa locului, urmăreşte fiecare pas al anchetei, citeşte cu maximă atenţie tot ce semnezi (unii au s-au făcut vinovaţi de accident, cu propria semnătură, fără să citească) şi cântăreşte bine tot ce spui, este important pentru stabilirea vinovăţiei şoferilor în procedura următoare. Dacă observi vreo neconcordanţă cu cele relatate de tine, nu ezita să o spui, mai târziu s-ar putea să fie prea târziu.

Ambii şoferi, veţi si supuşi testului la alcoolemie, după care sunteţi invitaţi la Secţia Accidente Rutiere, pe strada Aleea Gării 38 din capitală. La recepţie primiţi formularul pe care să îl completaţi cu lux de amănunte, după modelul arătat în biroul 101. Inspectorul de poliţie care a venit la chemare va fi şi cel care va stabili vinovăţia unuia dintre conducătorii auto. În acest sens, dacă aveţi dubii în ceea ce priveşte imparţialitatea poliţistului sau corectitudinea celuilalt şofer, dar şi pentru orice altă eventualitate, vă recomand cu multă insistenţă să invitaţi şi martorul pentru a descrie cele întâmplate. Fraza rostită de poliţist, „după câte vâd eu, vinovat de accident sunteţi dumneavoastră” ar trebui să vă pună în gardă şi denotă faptul că se încearcă întoarcerea situaţiei în defavoarea dvs.

numere străine

Dacă însă până aici, totul a decurs cu bine (cu excepţia faptului că ai pierdut o zi întreagă), iar vinovatul a fost stabilit, după cazul nostru fiind şoferul maşinii cu numere de înmatriculare străine, urmează o altă etapă, la fel de anevoioasă.

Cu încheierea la mână şi dovada de accident, trebuie să mergeţi la Biroul Naţional al Asiguratorilor din Moldova, unde veţi depune o cerere de despăgubire. Angajaţii BNAA vor stabili dacă poliţa de asigurare este valabilă şi este emisă de autorităţile ţării respective, după care vor numi o companie de asigurări locală şi de la care veţi primi recompensa pentru daunele materiale suferite. De aici totul deja decurge în mod obişnuit, expertul companiei de asigurări vă va evalua automobilul, defectele şi într-un final, peste câteva zile/săptămâni vă vor invita să incasaţi suma de bani sau, vă vor repara automobilul, în dependenţă de opţiunea aleasă de dumneavoastră.

În cazul în care, poliţa de asigurare este falsificată, atunci BNAA vă va acorda despăgubiri din Fondul de Protecţie a Victimilor Străzii:

Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule are împuternicirea să constituie, utilizeze și administreze mijloacele financiare acumulate în Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. În cazul producerii unui accident rutier pe teritoriul Republicii Moldova unde persoana vinovată nu a respectat obligaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, de autovehicule neidentificate şi/sau obţinute pe cale ilicită, BNAA se angajează să acorde despagubirea de asigurare persoanelor păgubite din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și ulterior, reieșind din suma acordată, să ramburseze banii în Fond prin acțiunea de regres față de persoana vinovată.

Relatarea de mai sus, este bazată atât pe experienţa personală, cât şi pe povestirile mai multor şoferi care s-au pomenit în astfel de situaţii. Cu tot respectul faţă de poliţiştii care îşi fac bine meseria şi sunt oneşti, vreau totuşi să vă atenţionez că în lipsa unor probe solide în favoarea dvs, riscaţi să fiţi „făcut” vinovat, mai ales dacă celălalt şofer ştie unde şi pe cine să mituiască.

Astea fiind spuse, atenţie maximă la drum, priviţi tot timpul nu doar în faţă, dar şi în stânga, în dreapta şi în spate, circulaţi regulamentar, respectaţi regimul de viteză şi multă baftă!

Comentarii