lukoil-banenr

Inspectoratul Naţional de Patrulare a preluat mesajul Serviciului Hidrometeorologic de Stat şi anunţă că ne aşteaptă temperaturi scăzute în zilele de 14-19 octombrie, cu îngheţuri la suprafaţa solului. În aceste condiţii este bine să ştim că automobilul personal este bine pregătit şi că va face faţă noilor provocări, iar în dimineţile friguroase vom ajunge la destinaţie fără incidente neplăcute.

bodybuilding

Pentru început, îţi recomandăm să arunci un ochi în compartimentul motor. Aici ai de verificat nivelul antigelului şi a uleiului motor, iar dacă ai dubii în privinţa faptului că lichidul de răcire şi-a păstrat proprietăţile anti-îngheţ, îţi recomandăm să îl înlocuieşti cu unul mai proaspăt. Acelaşi lucru se referă la uleiul motor, care dacă se apropie de data limită când trebuie schimbat (de ex ai parcurs 7000 km dar faci schimbul la 10.000), este recomandat să fie înlocuit şi acesta, pentru a prevenit uzura în exces a motorului pe vremea rece.

diselok

bujii-incandescente-Bosch

Este deosebit de plăcut când maşina porneşte la prima cheie, iată de ce bujiile, în special cele incandescente folosite în motoarele diesel, sunt încă un punct de revizie obligatoriu. Procedura nu durează extrem de mult şi costă bani puţini, în schimb poţi fi sigur că nu sufli în pumni şi stai să te rogi să pornească.

gigawatt-1Ar mai fi ceva, la fel de important, ACUMULATORUL, sau mai corect spus (din punct de vedere tehnic) bateria de acumulatoare. Ori îl reîncarci şi îi faci plinul cu lichidele necesare ori îl schimbi pe unul nou. Acum găseşti pe net oferte de la 800 lei în sus, nu e chiar o avere.

Principalele organe de control de care ne folosim pentru a conduce un automobil, necesită la rândul lor o inspecţie, aici ne referim la direcţie şi frână. E cazul ca un specialist să verifice nivelul lichidului de frână, să se asigure că nu au loc scurgeri de nicăieri, toate conductele sunt ok iar furtunele de cauciuc de înaltă presiune nu prezintă fisuri. Acelaşi lucru este valabil pentru sistemul de direcţie.

Verificarea suspensiei la fel este binevenită, aşa cum o simplă bătaie sau un joc în articulaţie pe vremea caldă, se pot transforma în defecţiuni majore atunci când se instaurează iarna.

Ploaia, ninsoarea şi ceaţa, toate fac parte din peisajul acestui anotimp, iar pe la orele 18 se face deja întuneric, prin urmare ar fi bine să te asiguri că sistemul de iluminare este perfect funcţional. Asta nu înseamnă că trebuie să îţi instalezi „xenoane” chiar şi în frunte, mesaj adresat în special proprietarilor de automobile care nu îşi dau seama că orbesc ceilalţi participanţi la trafic când îşi pun astfel de becuri în faruri simple, fără lupă. Mai important de atât este să ai toate becurile „vii” mai ales cele din blocurile optice spate, semnalul de frână, semnalizatoarele de direcţie, luminile de poziţii, să fii văzut la rândul tău.

86606292_4_1000x700_reconditionare-faruri-auto-aplicare-folie-faruri-servicii-afaceri-echipamente-firme

Şi chiar dacă, maşina îţi este iluminată perfect, ca un brăduleţ, fă un efort să verifici că ai fasciculul luminos orientat pe şosea şi nu în copaci, ştii că nu e plăcut să fii orbit, în special noaptea în condiţii de vizibilitate minimă (ceaţă, ploaie, etc). Dacă şi până aici e totul ok dar ai farurile învechite de timp nu e o problemă pentru că un polish le rezolvă pe toate. Până la urmă îţi pui în joc propria siguranţă.

Buuun, mergem mai departe. Ş T E R G Ă T O A R E L E. Braţele alea metalice, cu o lamă de cauciuc care îţi fac viaţa mai uşoară atunci când plouă. Da da, alea la fel merită înlocuite cu unele mai bune. Acum e sezonul când vor fi exploatate la maxim şi nu vrei să îţi faci nervi în plus. Ştim că originalul costă mult dar există alternative aftermarket destul de accesibile, nu e nevoie să reinventezi roata pentru că îţi iroseşti aiurea timpul şi banii. Ştergătoarele ieftine simplu se rup dacă îngheaţă şi nici nu rezistă în timp prea mult.

de-ce-scartaie-stergatoarele

Pentru orice eventualitate cumpără un spray pentru lacăte şi nişte vaselină, pe care să le foloseşti cu încredere în caz că ţi se blochează clanţa sau lacătul. Un tratament preventiv ar trebui să te scutească de bătăi de cap, dar dacă nu ai timp de ele acum, atunci măcar să le ai la îndemână pentru a rezolva problema rapid.

 

9e66085879b92fe7e1133587fe3b4d91

Nu mai menţionez anvelopele pentru că presupun că deja eşti încălţat cu cauciucuri de iarnă! Astea fiind spuse, eu îţi urez multă baftă la drum! Ne aşteaptă o iarnă grea, dacă e să îi credem pe ai noştri de la Meteo!

Comentarii