lukoil-banenr

La începutul lunii februarie, AutoExpert a vorbit despre o nouă metodă a poliţiştilor corupţi, de a scurge bani din şoferii moldoveni. Mai mulţi conaţionali păţiţi deja, au putu confirma faptul că au avut de trecut prin experienţe similare cu ce a descris bloggerul Adrian Platon, victima acestei scheme inventate de unii angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Patrulare.

bodybuilding

Iar dacă unii şoferi au căzut pradă farsei înscenate şi s-au grăbit să „plătească amenda pe viu şi la faţa locului”, alţii s-au revoltat, fiind siguri pe sine şi pe faptul că nu au consumat nici un gram de alcool până a urca la volan. Cei din urmă, mai curajoşi, au fost lăsaţi să îşi vadă de drum în continuare, fără a se căuta la buzunare. Curios nu?

diselok

Iată cum funcţiona totul. Fiind stopat de inspectorii de patrulare, care s-ar fi afla în misiune de serviciu, la început, eşti bănuit că ai fi consumat alcool, apoi eşti invitat să treci testul la care se arată că de fapt ai fi în stare de ebrietate. Cei care au servit o bere sau două şi se simt cu musca pe căciulă, încep „negocierile” în speranţa că scăpa astfel mai uşor. Însă printre ei se nimeresc şi conducători auto care afară de apă sau sucuri nu au servit nimic şi la care alcotestul indică acelaşi lucru! Cu aceşti şoferi lucrurile se complică puţin şi după ce se insistă să treacă proba cu analizele de sânge, automobiliştii sunt lăsaţi simplu să plece!

Cam aşa s-a întâmplat şi cu Adrian Platon, povestea căruia o puteţi afla urmărind acest link. Atunci, cazul a fost semnalat în presă, iar autorităţile s-au grăbit să calmeze spiritele şi au promis că vor iniţia o anchetă de serviciu. Astăzi deja avem şi rezultatele acestei anchete care a durat mai mult de o lună, timp în care au fost interogaţi atât şoferul ce a depus plângerea, martorii acestuia dar şi inspectorii de patrulare.

Vedeţi mai jos scrisoarea expediată victimei şi concluzia anchetatorilor. Într-un cuvânt, probele nu sunt concludente!

raspuns_inp

 

 

Comentarii