lukoil-banenr

În urmă cu ceva timp pe paginile site-ului AutoExpert aţi putut vedea cum arată interiorul celui mai nou model Mercedes-Benz E-Class 2016! Răsfoind galeria de poze v-aţi convins că noua generaţie E-Class cucereşte prin multitudinea de elemente de lux, preluate de la fratele mai mare S-Class şi care i se potrivesc ca o mănuşă. Însă, nu uitaţi că am avut de a face cu versiunea vârf de gamă a berlinei, iar de curând au apărut poze spion cu varianta cea mai „săracă” a modelului. 

bodybuilding

Şi sinceri să fim, suntem cam dezamăgiţi. Dincolo de faptul că pe centru, vedem un display de dimensiuni mult mai mici, acesta arată cam „pierdut” în perimetrul planşei de bord. Iar panoul de instrumente, cel reflectat glorios pe un alt display de dimensiuni impozante, a cedat locul unor cadrane clasice, simple, cu ac şi gradaţii pentru kilometri şi turaţii. Ne displace şi felul în care acesta este integrat, îţi crează senzaţia că a fost forţat să intre şi nicidecum desenat de o echipă de designeri germani.

diselok

2016-mercedes-e-class-entry-level-model-interior

Dar, s-ar putea ca viitorilor proprietari să le placă chiar mai mult instrumentele de bord de tip „vechi”, prin urmare ne vom abţine de la alte comentarii răutăcioase în adresa maşinii. Mai ales că până acum, nu se cunoaşte cum va arăta la exterior maşina, iar acest lucru contează enorm de mult atunci când îţi construieşti o impresie generală. Deci, mai avem de aşteptat puţin până în luna ianuarie.

2016-mercedes-e-class-entry-level-model-interior (2)

Comentarii