lukoil-banenr

Toyota se gândește să nu mai dea naștere unui înlocuitor pentru actualul Avensis. Motivul ar fi unul destul de simplu. Piața sedanurilor medii scade vertiginos, iar japonezii își doresc mai mult un crossover, scrie automarket.ro.

bodybuilding

Iată că după Honda Accord, un alt sedan de segment mediu ar putea părăsi Europa din cauza vânzărilor în scădere și declinului acestei piețe. Este vorba despre Toyota Avensis. Din ce în ce mai mulţi automobilişti includ în preferinţele sale crossoverele şi SUV-urile, segmente care au cunoscut o creştere splendidă în ultima perioadă de timp.

diselok

Toyota Avensis a fost introdus pentru prima dată în Europa în anul 1997 pentru a se lupta cu nume grele pe atunci: Opel Vectra, Peugeot 406, Volkswagen Passat sau Ford Mondeo. Remarcabil, japonezii au reuşit să se impună, acum însă, soarta lui Avensis este pusă sub semnul întrebării pentru că actuala generație se apropie de finalul carierei, iar zvonurile privind un înlocuitor sunt tot mai sumbre.

Într-un interviu acordat AutoExpress, Johan van Zyl, șeful Toyota Europa, a declarat:”Ne uităm la acest segment și la evoluția lui și ne punem unele întrebări. Suntem extrem de satisfăcuți cu performanțele lui Avensis acum, produsul e profitabil pentru noi. Dar ne întrebăm dacă următorul pas ar trebui să fie tot un sedan de segment D sau altceva”.

Comentarii