lukoil-banenr

Volkswagen Cross Coupe Concept la Tokyo Motorshow 2011

Noul Volkswagen Cross Coupe Concept, prezentat în premieră mondială la Tokyo Motorshow 2011, este creaţia lui Walter da Silva şi Klaus Bischoff, dorindu-se un exerciţiu de design care să combine ideea de coupe cu patru uşi şi cea a SUV-ului compact.

bodybuilding

diselok

Fără a surprinde prin elemente extravagante, VW Cross Coupe dovedeşte un design unitar, îmbinând robusteţea cu dinamismul, totul păstrând un caracter foarte familiar. Noul concept mai reprezintă o premieră, fiind conceput pe noua platformă MQB, denumită de germani „modular transverse matrix”.

Volkswagen Cross Coupe are dimensiuni mai reduse decât un Tiguan: lungime de 4,34 metri, lăţime de 1,86 metri şi înălţime de 1,52 metri, ceea ce ne duce în zona gabaritului SUV-ului Audi Q3. Ampatamentul conceptului VW se cifrează la 2,63 metri, iar consolele faţă şi spate sunt destul de scurte, având 85 cm, respectiv 86 cm.

Prin urmare, Volkswagen Cross Coupe anunţă şi unghiuri de trecere surprinzător de bune: cel de atac are 24,2 grade, iar cel de ieşire 32,5 grade. Valoarea pentru garda la sol nu e comunicată, dar cei de la Volkswagen afirmă că noul Cross Coupe a fost conceput pentru a face faţă cu brio încercărilor în afara terenului.

Din punct de vedere vizual, Volkswagen Cross Coupe Concept nu aduce surprize majore, la nivelul detaliilor fiind preferate evoluţii faţă de modelele deja existente. Partea frontală, deşi apelează la muchii şi linii drepte, denotă complexitate, graţie ideii „Volkswagen visage”: unirea baghetelor LED ale farurilor bi-xenon cu dungile cromate ale grilei frontale.

Spatele maşini mizează pe o pereche de stopuri orizontale, foarte alungite, în timp ce partea mediană este bineevidenţiată de o muchie dreaptă, precum şi de bosajele proeminente ale roţilor cu jante de 20 inch, încălţate cu pneuri de performanţă, cu dimensiunea de 265/45 R 20. Coeficientul aerodinamic de 0,329 este unul foarte bun pentru domeniul SUV-urilor.

Interiorul maşinii este conceput pentru transportul a patru persoane, iar şoferul are la dispoziţie un cockpit care îmbină clasicul şi modernul. În spatele volanului sportiv cu trei braţe se găsesc indicatoare color moderne, dar care păstrează ideea vitezometrului şi turometrului de dimensiuni mari.

În rest, însă, displayurile sunt împărţite în mod logic, pe diverse zone de informaţii, acestea putând varia în funcţie de modul pe care îl alege cel de la volan: „Sport”, „City” sau „Offroad”. În partea centrală a consolei, VW Cross Coupe beneficiază de un display inedit, pe orizontală, de pe care se pot controla principalele sisteme ale maşinii, de la climatizare şi multimedia până la setările şasiului şi navigaţia 3D.

Bordul şi tunelul central sunt realizate dintr-un material plastic de calitate foarte înaltă, dar care a fost conceput şi pentru a fi rezistent la uzură şi loviri. Majoritatea butoanelor beneficiază de finisare în aluminiu, ceea ce se aplică şi manetei foarte late de pe tunelul central, de la care se controlează cutia de viteze automată cu dublu-ambreiaj DSG.

Caracterul practic este la cote foare bune în VW Cross Coupe, atât spătarele scaunelor spate, cât şi cel al pasagerului din faţă putând fi pliate la orizontală pentru a degaja un spaţiu cât mai mare pentru transportul obiectelor voluminoase (plăci de surf sau biciclete, de exemplu). Portbagajul ajunge de la 380 de litri la 1.230 litri, iar spătarele beneficiază de un material rezistent la uzură şi murdărie.

Sistemul de propulsie este hibrid, beneficiind de un motor termic şi două motoare electrice. În partea frontală este plasat motorul pe benzină, un 1.4 TSI de 148 CP şi cu un cuplu maxim de 210 Nm, asociat cu un motor electric de 40 kW (54 CP). Cele două motoare pot funcţiona împreună sau independent, transmiţând puterea punţii faţă.

Pe puntea spate mai este plasat un motor electric, mai puternic, având 85 kW (114 CP) şi un cuplu maxim de 270 Nm. La cuplarea acestui motor, maşina funcţionează în mod 4×4, iar puterea maximă a acestui sistem hibrid ajunge la 262 CP. Cuplarea motorului electric din spate este comandată şi automat, de către ESP, în funcţie de condiţiile de aderenţă.

Conceptul poate funcţiona şi în regim strict electric, având o autonomie maximă de 40 km, graţie bateriilor litiu-ion de 9,8 kWh, grupate în opt module şi care beneficiază şi de funcţia plug-in, putând fi încărcate de la o sursă externă de curent electric, atunci când maşina e parcată.

Practic, în regim hibrid, conform noilor norme europene de măsurare a consumului (NEDC), Volkswagen Cross Coupe promite un consum mediu de numai 2,7 litri/100 km, în timp ce emisiile de CO2 se situează la valoarea de 62 g/km. Autonomia maximă a maşinii ajunge la 854 km, ceea ce o recomandă pentru aventurile lungi.

Însă VW Cross Coupe promite şi un comportament rutier sportiv. Având ecartamente late (1.585 mm pe faţă, respectiv 1.613 mm pe spate), un centru de greutate foarte coborât, graţie plasării bateriilor foarte jos, o masă de 1.750 kg şi o repartiţie a maselor pe punţi de 58:42 faţă:spate, inginerii VW afirmă că maşina este la fel de manevrabilă ca un coupe, în timp ce performanţele se cifrează la 7,0 secunde pentru demarajul 0-100 km/h, respectiv o viteză maximă de 201 km/h.

În concluzie, noul Volkswagen Cross Concept anunţă o mare evoluţie la capitolul sisteme de propulsie pentru noile maşini Volkswagen de serie. Rămâne de văzut cât de curând vom vedea un astfel de crossover de categorie mică în gama constructorului german, însă devine destul de clar că tehnologia care stă la baza acestui concept Cross Coupe o vom regăsi şi pe noul Volkswagen Golf 7 şi pe modelele derivate din acesta.

Comentarii