lukoil-banenr

Compania Volkswagen planifică către anul 2019, lansarea unui nou logo mai modern pentru a fi în pas cu timpul. Acesta vine să apară în contextul prezentării unei noi game de modele electrice care va debuta în anul 2020 și pentru a îmbunătăți imaginea brand-ului destul de șifonată în urma scandalului Dieselgate.

Pilot Autoexpert

Ultima dată un redesign al logo-ului grupului Volkswagen s-a produs în anul 2012. Atunci sigla nemților nu a suferit mari schimbări, primind doar un look mai tridimensional. Anunțul despre modificarea logo-ului a venit de la șeful diviziei de marketing Volkswagen, Jochen Sengpiehl, care a menționat acest lucru în cadrul unei conferințe de presă de la Berlin.

“Brandul nu este într-o formă chiar bună în comparație cu anii trecuți. Nu e neapărat din cauza scandalului Dieselgate,” a spus Sengpiehl, accentuând că Volkswagen este perceput ca fiind un brand “prea nemțesc”.

“Prin noul logo vrem să devenim mai atractivi și mai prietenoși cu clienții. Provocarea va fi cum să atragem consumatorii în această lume a mașinilor electrice,” a mai spus oficialul german.

Noul logo Volkswagen, face parte din planul grupului nemțesc, care privește investirea a circa 20 de miliarde de euro pentru dezvoltarea mașinilor electrice. Acesta implică lansarea a circa 15 modele noi pur electrice, primele dintre care vor fi hatchback-ul I.D. și crossover-ul I.D. Crozz, ce vor urca pe banda rulantă deja în anul 2020.

Comentarii