lukoil-banenr

În cadrul târgului celor mai noi tehnologii, CES 2015, suedezii de la Volvo au promis să ne uimească cu un nou sistem revoluţionar menit să sporească siguranţa cicliştilor în traficul rutier. 

bodybuilding

472397l

diselok

Acest sistem este deja implementat pe noul SUV al companiei, modelul XC90 şi este capabil să decteze prezenţa unui biciclist, să avertizeze, iar în caz de urgenţă chiar să frâneze de sinestătător. Totuşi Volvo vrea să ducă tehnologia mult mai departe iar pentru aceasta a apelat la partenerii săi.

703411l

Alături de o companie producătoare de căşti audio (POC) şi împreună cu Ericsson, Volvo vrea să revoluţioneze tot ce ştim despre siguranţa activă. Noul sistem va folosi o cască care identifică poziţia biciclistului iar aceste date sunt transmise maşinii. ÎN cazul în care o coliziune iminentă este detectată, atunci ambii, şoferul şi biciclistul sunt avertizaţi. Mai mult de atât, sistemul funcţionează chiar şi atunci când biciclistul se află în unghiul mort.

270795l

Klas Bendrik, vicepreședintele grupului suedez a declarat că este vital să se poată construi o mașină, care nu va putea face accidente. „Acum, sistemul este capabil să reducă și mai mult unghiurile moarte dintre mașini și bicicliști, evitând astfel coliziunile”.

Comentarii