lukoil-banenr

Vorbim despre un caz mai puţin obişnuit, care a avut loc în Marea Britanie, unde, 20 de șoferi care au filmat cu telefonul mobil un accident rutier au primit o amendă usturătoare din partea poliției britanice!

bodybuilding

Din curiozitate şi, trecând pe lângă un accident grav care a avut loc pe o autostradă de lângă Cambridge, șoferii au filmat resturile a patru camioane şi a două taxiuri care s-au ciocnit la viteză ridicată şi au blocat timp de 7 ore traficul pe unul dintre sensurile acestei artere.

diselok

Poliţiştii aflaţi la locul accidentului i-au oprit pe toţi cei care au utilizat telefonul la volan şi i-au anunţat că vor primi prin poştă înştiinţările de amendă. Sumele ar putea merge până la 5000 de lire (circa 7000 de euro), iar fiecare dintre cei 20 de şoferi care au ignorat legislaţia urmând să acumuleze în plus maxim nouă puncte de penalizare.

„Utilizarea unui telefon mobil la volan este una dintre cele patru «contravenţii fatale» alături de viteza excesivă, lipsa centurii de siguranţă şi conducerea maşinii sub influenţa drogurilor sau a băuturilor alcoolice. În aceste cazuri, timpul de reacţie scade cu 50%, iar riscul de accident creşte de patru ori”, se arată într-un comunicat de presă al poliţiei din Cambridgeshire, scrie automarket.ro.

Accidentul din Anglia, a pornit de la un camion care transporta 7.5 tone de ursuleţi de pluş. Chiar dacă încărcuturile camioanelor nu s-au răsturnat şi doar doi şoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale, autostrada a fost blocată pentru 7 ore şi jumătate din cauza faptului că unul dintre conducătorii camioanelor a fost prins în caroseria distorsionată a cabinei.

Comentarii