Am observat că v-a plăcut foarte mult noul BMW Seria 5 în versiunea M550d xDrive, considerat a fi la moment, cel mai potent sedan premium de lux, echipat cu un motor diesel. Ei bine, continuăm cu fun facts şi o listă cu rivali care ar ceda uşor în faţa bavarezului.

Comparaţia, realizată de 4tuning.ro, ne aduce într-o cursă de accelerare de la zero la o sută, imaginară, în care ne conducem doar de cifrele indicate de producător, în fişa tehnică a maşinilor. Şi, aşa cum se întâmplă cel mai des, performanţele din paşaport corespund cu cele obţinute la teste de către majoritatea jurnaliştilor independenţi. Prin urmare, sunt veridice.

Vă amintim că cinciarul, este dotat cu un motor diesel de trei litri volum, care cu ajutorul celor patru turbosuflante, poate pune pe roţi în jur de 400 CP şi 760 Nm de cuplu motor. Acceleraţia 0-100 km/h durează numai 4.4 secunde. Aşadar, dacă noul BMW M550d xDrive, s-ar alinia la un sprint de la semafor, iată ce maşini vor rămâne în spatele acestuia.

Aston Martin DB9
Favoritul lui James Bond, Aston Martin DB9, echipat cu propulsorul V12 de 5.9 litri ce dezvoltă 450 CP, sprintează de la 0 la 100 km/h în aproximativ cinci secunde.

Audi R8 V8
Nu vorbim de modelul actual, ci de primul Audi R8 în versiunea echipată cu V8 de 4.2 litri şi 420 CP, cu ajutorul cărora prima sută la oră putea fi atinsă în 4.6 secunde.

Bentley Continental GT Speed
Bentley Continental GT Speed se poate lăuda cu un W12 twin-turbo, capabil de 610 CP, dar care însă nu îl aduc la viteza de 100 km/h mai devreme decât în 4.5 secunde.

BMW M3
Ultimul M3 care s-a bucurat de un motor aspirat natural a fost E92-ul. Sub capota acestuia era instalat un V8 de 4.2 litri şi 420 CP. Sună frumos, dar este mai lent decât berlina şi face suta în 4.8 secunde.

Chevrolet Camaro SS
Un adevărat monstru, cu un design impunător şi performanţe greu de neglijat. Fiind dotat cu un motor V8 de 6.2 litri şi 453 CP, ultimul Chevrolet Camaro SS accelerează de la 0 – 100 km/h in 4.6 secunde.

Ford Mustang GT
NU cunosc foarte mulţi oameni care s-ar refuza de un Mustang, mai ales dacă vorbinm de versiunea de top care se laudî cu un V8 de 5.0 litri şi 413 CP. Dar iată că într-un sprint fulgerător, cele 4.8 secunde ale Mustang-ului sunt totuşi insuficiente pentru a face faţă dieselului bavarez.

Jaguar XFR-S
Rivalul lui BMW M5 şi Mercedes E63 AMG, vechiul Jaguar XFR-S utiliza serviciile unui V8 supraalimentat, de 5.0 litri volum şi 550 cai putere. Pentru un 0 – 100 km/h avea nevoie de 4.6 secunde, deci tot rămâne în spate.

Mercedes CL65 AMG
Cel mai frumos sunet de motor care îl poate genera un urias V12 bi-turbo de 6.0 litri si 612 CP, vine de sub capota lui CL65 AMG. Potent şi frumos, dar numai cu tractiune spate care îl aduc la linie cu sport sedanul bavarez, în 4.4 secunde.

Porsche 911 Carrera
Mno, aici e un pic mai complicat, pentru că se ia în calcul versiunea dotată cu motorul de 3.0 litri şi 370 CP, în caroseria Porsche 991.2 Carrera. Sportiva accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde, în versiunea manuală, ce-i drept…

Range Rover Sport SVR
Motorul care pune în mişcare şi Jaguar-ul de mai sus, V8-ul supercharged de 5.0 litri, promite 550 CP şi un sprint de la 0 – 100 km/h în 4.7 secunde.

Comentarii