lukoil-banenr

Zonda Revolucion – cel mai puternic Pagani!

bodybuilding

Horacio Pagani, fondatorul mărcii şi omul din spatele tuturor creaţiilor care îi poartă numele, a dezvoltat o ediţie specială a lui Zonda, numită Revolucion. Aceasta costă 2.2 milioane de euro fără taxe şi are o masă de numai 1.070 kilograme. Modelul este echipat cu un motor V12 de 6.0 litri care dezvoltă 800 CP şi 730 Nm. Zonda Revolucion are o transmisie secvenţială cu şase trepte realizată din magneziu, care poate să schimbe treptele în doar 20ms. Puterea este ţinută sub control de un sistem de control al tracţiunii de la Bosch, care are 12 setări posibile, în vederea asigurării aderenţei în mai multe condiţii de rulare.

diselok

Aerodinamica Zondei Revolution este perfecţionată cu ajutorul noilor deflectoare de pe capacul portbagajului şi de pe capota motorului, iar eleronul spate are un sistem care imită DRS-ul din Formula 1. Pentru oprirea efectivă a vehiculului, Pagani a introdus un sistem de frânare Brembo cu discuri care prezintă tehnologie CCMR din Formula 1, cu 15% mai uşoare decât elementele pe care le înlocuiesc şi mai durabile decât acestea, fiind de aproape patru ori mai durabile în aceleaşi condiţii de mers.

Reprezentanţii constructorului de hypercar-uri nu au precizat câte exemplare Zonda Revolucion vor oferi şi când vor fi disponibile acestea. Până la moment, titlul de cel mai performant Pagani îl purta hypercarul Zonda R, care a stabilit un record impresionant pe Nurburgring, devenind unicul automobil de serie care a coborât sub pragul a 7 minute, fiind condus de pilotul Marc Basseng. Modelul respectiv dezvoltă 750 CP şi 710 Nm şi are o masă de 1.070 kilograme. Pagani a produs doar 15 exemplare Zonda R, fiecare costând 1.5 milioane de euro.

Comentarii