lukoil-banenr

Italdesign Giugiaro, casa de design deţinută de concernul Volkswagen, a adus la Geneva conceptul Clipper, care ne arată un potenţial monovolum realizat pe platforma MQB a concernului german.

bodybuilding

Modelul se remarcă prin portierele faţă cu deschidere fluture, completate de lipsa montantului B şi de portierele spate cu deschidere verticală. Odată închise portierele, conceptul este apropiat din punct de vedere al aspectului de monovolumele moderne ale constructorilor rivali.

diselok

VW-Group-22

Interiorul lui Italdesign Giugiaro Clipper prezintă partea futuristă la acest concept, majoritatea comenzilor care necesitau butoane fiind mutate pe console „plutitoare”, iar consola centrală are un ecran tactil cu diagonala de 11 inch. Partea tehnologică este completată de patru iPad-uri integrate în tetierele de pe primul şi al doilea rând de scaune. Habitaclul este îmbrăcat în Alcantara, designerii optând pentru o combinaţie de două culori pentru a face interiorul mai atrăgător. Pasagerii monovolumului imaginat de italienii de la Giugiaro pot să ocupe unul dintre cele cinci locuri de la bord (pe lângă cel al şoferului), structurate pe trei rânduri.

Nu rămâne în urmă nici sistemul de propulsie, Clipper fiind un vehicul electric. Italdesign Giugiaro Clipper are două motoare electrice de 149 CP fiecare, care asigură tracţiune integrală la nevoie şi pot să ducă monovolumul de 1.800 kilograme până la maxim 204 km/h și să parcurgă distanţa de 540 kilometri cu o încărcare completă a acumulatorilor.

Giugiaro-Clipper-4[3]

Giugiaro-Clipper-5[3]

Giugiaro-Clipper-6[3]

Giugiaro-Clipper-8[3]

Giugiaro-Clipper-9[3]

VW-Group-20

Comentarii