lukoil-banenr

Lamborghini Urus Concept by Jordan Shiraki

bodybuilding

În momentul debutului său, în cadrul Salonului Auto de la Beijing în 2012, conceptul Lamborghini Urus previzualiza prima încercare a companiei italiene de a reveni pe piaţa modelelor SUV de la scoaterea din producţie a iconicului Lamborghini LM002.

diselok

Însă, chiar şi luînd în considerente faptul că, Urus-ul arată ca un automobil din zilele noastre, ba chiar mai mult, are ascuns sub capota maiesctric sculptată un impunător motor V8 turbo de aproximativ 600 CP, ceea ce ar însemna că este absolut pregătit pentru a ajunge în producţia de serie chiar în cel mai apropiat timp, Lamborghini continuă să ezite lansarea noului SSUV pe piaţă, care ar putea deveni astfel primul supercar în formă de SUV (există multe şanse ca Spyker să o facă înaintea lor, acum, când neerlandezii au decis să revină în forţă la producţia automobilelor).

Aşa sau altfel, odată cu prezentarea magnificului Lamborghini Egoista (despre care puteţi citi în cel mai nou număr AutoExpert apărut recent în vânzare) în cinstea aniversării a 50 de ani de la apariţia companiei Lamborghini, directorul Audi, Rupert Stadler, a confirmat faptul că Lamborghini Urus ar putea să ajungă pe linia de producţie în 2017, ceea ce ar însemna că au mai rămas încă 3-4 ani până la momentul când primul supercar SUV de la Lamborghini va deveni realitate.

Până atunci însă, vă lăsăm în compania pozelor făcute de norocosul Jordan Shiraki.

Comentarii