lukoil-banenr

Gumpert Explosion – acesta e numele celui mai nou model al micului producător auto german cunoscut pentru bolidul de circuit Apollo, precum și pentru faptul că era să dispară complet din industria auto după o scurtă întâlnire cu falimentul.

bodybuilding

Prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014, noul model a primit un propulsor pe benzină de 2,0 litri de provenienţă Audi, care produce 425 CP şi 520 Nm. Puterea e trimisă către toate cele patru roţi prin intermediul unui sistem de tracţiune integrală, cu ajutor din partea unei cutii de viteze manuale cu şase trepte sau, opţional, a unei cutii automate cu același număr de trepte.

diselok

gumpert-explosion-geneva-2014-04

Potrivit oficialilor mărcii, Explosion poate accelera de la zero până la 100 km/h în „mai puţin de trei secunde”.

În interior, multe elemente sunt preluate de la același producător german, Audi. Printre acestea remarcăm cadranele de bord şi comenzile de pe consola centrală.

Oficialii de la Gumpert speră să atragă clienții cu un design exterior semnat de Martin Frank şi cu un preţ de pornire de 105.000 euro.

gumpert-explosion-geneva-2014-05

Comentarii