lukoil-banenr

Vuhl 05 – primul supercar din Mexic

bodybuilding

VUHL, compania mexicană care vrea să producă primul supercar al ţării, a dezvelit oficial primul său model: 05. Acest supercar, printre rivalii căruia pot fi consideraţi KTM X-Bow, Ariel Atom, Lotus Exige S, Radical SR3 şi alţi granzi de această talie, se mândreşte cu un motor 2.0 EcoBoost de la Ford. Strategia, însă, pare să fie preluată direct de la Lotus, modelul fiind optimizat pentru a avea o masă cât mai redusă şi pentru a obţine performanţe de top, fără ca acesta sa nu poată fi condus pe drumurile publice.

diselok

Vuhl 05 este asamblat în Mexic, dar caroseria sa este produsă în Canada. Cei de la Vuhl au deja parteneriate semnate cu Michelin, Multimatic şi Ford pentru o înţelegere de livrare de componente necesare noului lor supercar. Pentru moment, ştim doar că motorul 2.0 EcoBoost livrează 285 CP şi că modelul este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3.7 secunde. Transmisia este o manuală cu şase trepte, iar masa modelului este mai mică de o tonă.

Prezentarea oficială a primului supercar din Mexic a avut loc într-un cadru select, în Londra, unde au fost prezenţi, pe lângă fondatorii mărcii – Guillermo şi Iker Echeverria şi Alberto Chapa, alături de invitaţi de marcă precum Sir Stirling Moss, preşedintele Fundaţiei FIA – Tim Keown şi numeroşi oaspeţi VIP. Compania VUHl este fondată de fraţii Iker şi Guillermo Echeverria, care au în spate experienţa din trei decenii de competiţii GT a tatălui lor, Guillermo Echeverria senior.

Comentarii