lukoil-banenr

După părerea mea, singurul automobil de pe planeta asta căruia culoarea albastră îi prinde atât la exterior cât și interior, este Bugatti Chiron. Germanii însă m-ar putea contrazice, încercând să ne demonstreze că și acest vehicul poate fi stilat în asemenea nuanțe.

Pilot Autoexpert

Vă place sau nu, să ne spuneți voi. Cert este că tunerul german din Bottrop, adică Brabus, a venit cu o idee mai puțin potrivită pentru un vehicul atât de brutal ca G-Class. Ceea ce designerii Mercedes-Benz au încercat să păstreze și să consolideze în noua generație a lui Gelandewagen, a fost spiritul aventurier și performanțele de top, luxul, dar și capacitățile de off-roader veritabil.

Ce a făcut Brabus însă, trimite noul G-Class în mânile unui PIMP, pasionat de stofă fină și culori stridente, transformând interiorul acestui vehicul de teren, într-o locație absolut sterilă și interzisă oricărui tip de bacterie.

Brabus, a dezvăluit deocamdată doar interiorul mașinii, în primă etapă, însă susțin că vor reveni în curând și cu oferte pentru pachete de tuning pe exterior sau orientate spre performanță.

Amintim că versiunea G63 AMG, este echipată cu un V8 de 4.0 litri volum, twin-turbo, ce dezvoltă în jur de 585 cai putere și este cuplat la o transmisie automată cu nouă trepte, ce asigură legătura cu sistemul de tracțiune integrală. Astfel, numai 4.5 secunde sunt necesare pentru ca fiorosul G-Class să atingă prima sută la oră.

Comentarii