lukoil-banenr

Atunci când a lansat primul SUV cu şase roţi, giganticul G63 AMG 6×6, Mercedes-Benz a demonstrat încă odată lumii întregi că vrea şi că poate construi orice le trece prin minte. Mai mult decât atât, acest monstru, aparent inutil, s-a vândut ca pânea caldă într-un termen foarte scurt, lăsându-le multora gura apă.

bodybuilding

Exemplul germanilor a fost rapid preluat de o companie de tuning Kahn Design care a încercat să imite succesul celor de la Mercedes, cu un Defender modificat, cu trei punţi motrice şi o mulţime de alte accesorii, transformând-ul într-un fel de zombie apocalypse car. Bineînţeles că nu le-a reuşit acest lucru, aşa cum nu poţi aduce „aerul premium” al lui G63 într-un Defender.

diselok

Estafeta însă a fost preluată acum de un alt tuner de talie mondială, Hennesey, celebru pentru supercarurile sale de mii de cai putere. Atelierul din Texas şi-a propus să contruiască ceva similar, având la bază un Ford F-150 Raptor. Primile imagini virtuale cu acesta ne ajută să ne facem o idee cum ar putea arăta monstrul americanilor în viitorul apropiat.

Reţeta include obligatoriu 6 roţi la 20 de inch, trei punţi şi un motor foarte performant. Versiunea cea mai simplă va fi pusă în mişcare de un V6 de 450 CP şi 691 Nm însă Hennesey are în planuri să producă şi câteva exemplare cu cel puţin 600 CP sub capotă.

Vehiculul de teren ar ajunge să coste în jur de 292.661 de dolari, sumă care include absolut toate modificările cât şi maşina donatoare. Mult mai ieftin decât un G63 AMG 6×6, dar oare îi va ajuta acest lucru pe americani să şteargă din reputaţia Gelandewagen-ului?

VelociRaptor-6X6-side-black

Comentarii