lukoil-banenr

Începând cu ziua de ieri, 18 februarie, Inspectoratul Național de Patrulare va desfășura pe întreg teritoriul țării, operațiunea „Umbriș”. Într-un nou comunicat de presă, se menţionează că scopul operațiunii este de a disciplina și atenționa conducătorilor auto despre riscul la care sânt supuși atunci când circulă cu parbrizul și portierele din față umbrite sau pe acestea sînt aplicate obiecte care diminuează cîmpul vizual al șoferului.

bodybuilding

Politicienii sunt sfinţi, prin urmare ei nu riscă cu nimic şi pot circula cu geamur umbrite. Dar mesajul autorităţilor era de fapt altul. Cel de a vă reaminti că sancţiunile pentru geamurile tonate (?) presupun amenzi în mărime de 200 de lei, precum şi retragerea plăcilor cu numărul de înmatriculare în cazul în care parbrizul sau suprafeţele de geam ale portierelor din faţă sânt umbrite.

diselok

Dacă amenda este achitată în primele 72 de ore, șoferii plătesc doar 100 de lei.

Inspectoratul Național de Patrulare reiterează, aducerea stării tehnice a autovehiculului în concordanță cu exigențele legislației în vigoare este obligațiunea fiecărui șofer în parte.

Comentarii