Compania Huawei este recunoscută pe plan internațional în primul rând datorită smarpthone-urilor pe care le produce și rețelelor de telecomunicații, însă mai nou chinezii au început să se implice și în dezvoltarea unor tehnologii destinate mașinilor autonome.

Cea mai recentă aplicație este un sistem format din senzori și camere video care este capabil să detecteze dacă șoferul s-a urcat beat la volan. În plus, sistemul detectează dacă șoferul folosește telefonul sau dacă în mașina există droguri sau arme. De asemenea, senzorii pot detecta situațiile în care șoferul este prea obosit pentru a conduce în siguranță sau dacă este frustrat.

În cazul în care detectează că șoferul a consumat băuturi alcoolice, sistemul analizează datele prin intermediul inteligenței artificiale pentru a stabili ce măsuri se impun. În faza inițială, sistemul poate emite un avertisment pentru pasageri sau să dezactiveze anumite comenzi, iar în cazurile mai grave poate chiar suna la numărul de urgență 112 pentru a informa poliția despre situație.

Sistemul este descris în cadrul unei cereri pentru un patent depusă la Biroul European pentru Patente și, cel puțin teoretic, va fi implentat pe mașini autonome. Nu este însă exclus ca sistemul de senzori și camere video să poate fi introdus inclusiv pe mașinile actuale.

În același timp, autoritățile europene au început însă să evite utilizarea serviciilor Huawei din cauza temerilor că producătorul ar putea instala sisteme de spionaj în rețelele de telecomunicație pentru a furniza date autorităților din China.

Comentarii