Evoluția țevilor finale de eșapament este una foarte simplă și scurtă. A trecut doar prin trei etape ca să ajungă tot acolo de unde au pornit, în puțin peste 100 de ani.

Până și mama natură a reușit mai multe în aceeași perioadă de timp. Tobele finale și mai cu seamă, flanșa, acea țeavă care este și robinetul pe unde sunt evacuate gazele de ardere din motor, a ajuns să fie în câțiva ani, un obiect de admirat.

Mai întâi au fost simple și primitive. Apoi au primit un tips decorativ, cromat, după care același tips a evoluat în diferite forme și dimensiuni, astfel constructorii de mașini etalându-și frumusețile și comunicând un mesaj celor din jur, ”uite cât sunt de puternic”.

Cu cât era mai impunătoarea finala tobei de eșapament, cu atât era și mai puternic automobilul. Bine această relație de raport nu era tot timpul chiar egală, însă în mare parte, era o sugestie ușor de intuit atunci când îți lipseau fișele cu date tehnice.

Ulterior însă, pornind de la Mercedes, aceste tipsuri și forme de țevi de eșapament s-au retras din locul obișnuit, pentru ca altele făcute din plastic, false și încorporate în barele de protecție, să le ia locul.

Acum tobele s-au retras, ca melcii în cochilie și au revenit în mare parte, la formele vechi, tot acolo de unde au pornit. Nici măcar supercar-urile nu își mai etalează bijuteriile și tot mai puțini producători de automobile pun accept pe forma finală a țevilor de eșapament.

Iar o dată cu introducerea EV-urilor, țeava de eșapament va deveni doar o altă amintire frumoasă, la fel ca și motoarele cu ardere internă, cele convenționale, aspirate natural.

Comentarii