permis de conducere moldovenesc

Doritorii de a obține permis de conducere sunt obligaţi să aştepte luni întregi pentru a se putea programa la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere de categoria B. Unii sunt nevoiți să-și petreacă nopțile și să-și înceapă zilele dimineața devreme butonând pe site-ul ASP, în speranța de a se programa online.

Totul din cauza că, programarea online pe site-ul ASP este singura modalitate de a te înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Însă, potrivit informațiilor disponibile pe site, programarea nu este posibilă până la sfârșitul anului 2019! Pe de altă parte, legea prevede că persoana care nu susţine proba practică în decursul unui an din momentul susţinerii probei teoretice, este obligată să susţină proba teoretică a examenului în mod repetat.

După ce pe rețelele de socializare mai multe persoane s-au plâns că nu reușesc să se programeze online la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, publicația Ziarul de Gardă, a decis să facă un experiment pentru a verifica cât de accesibilă este platforma online pentru programare.

Printr-o simplă accesare a site-ului programari.registru.md, s-a constatat că până la sfârșitul acestui an nici o dată nu este disponibilă pentru programare simplă. Nici pentru programarea urgentă nu sunt disponibile zile de examene, în condițiile în care pentru acest serviciu, doritorii trebuie să achite o taxă de 300 lei.

În speranța de a obține mai multe informații, jurnaliștii ZdG au apelat la numărul de telefon afişat pe site-ul Agenției. Acolo au fost redirecţionaţi către serviciul relații cu presa al ASP. După care, persoana responsabilă din cadrul serviciului de presă la rândul ei, a pus la dispoziția jurnaliștilor o listă cu datele de contact ale mai multor funcționari care ar putea răspunde la întrebări.

Funcționarii publici au fost sunați timp de trei zile consecutiv, însă nimeni nu a răspuns. S-a telefonat și în anticamera directorului ASP, Sergiu Răilean unde, la fel, nimeni nu a răspuns la telefon.

Într-un final am reușit s-a reușit să se vorbească cu şeful adjunct din cadrul Direcției calificare a conducătorilor auto, Vladimir Răilean. Acesta a comunicat că nu este la curent cu problema sesizată.

„Eu nu sunt programist să ştiu care e cauza acestei probleme. Cred că nu mai sunt locuri libere. Desigur nu e normal să aştepţi atât, dar nu ştiu cum pot să vă răspund la această întrebare,” a precizat Răilean.

Astfel, în timp ce responsabilii îi redirecționează la nesfârșit pe cei ce vor să ăși rezolve problema, înregistrarea online în continuare nu lucrează, aceasta fiind unica metodă de programare pentru susținerea examenului practic.

Comentarii