Nu trebuie să pornești televizorul sau să urmărești știrile ca să te convingi că iarna, pentru a câta oară, i-a luat prin surprindere pe mulți șoferi din țară. Unii nici nu au apucat să își monteze anvelopele de iarnă, iar alții, chiar și cu anvelope au uitat ce înseamnă să conduci pe zăpadă.

De dimineață, până la intervenția echipajelor de deszăpezire, mai mulți șoferi s-au pomenit blocați pe șoselele acoperite cu zăpadă. Asta deși, precipitațiile nu sunt dintre cele mai puternice și au fost anunțate de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Mai mult decât atât, a nins cu două zile în urmă, deci primul semnal de alarmă a fost tras, doar că nu toți l-au luat în serios.

Astăzi, s-au văzut și consecințele: cozi enorme la mai multe vulcanizări din oraș, automobile cu roți de vară, accidente, ambuteiaje și iar accidente. Rețelele de socializare sunt pline cu astfel de imagini!

P.S. Despre drumul spre vama Leușeni mai bine să nu pomenim…Iar astea sunt doar câteva dintre imaginile postate pe o singură pagină de Facebook, Chișinău Fail.

Comentarii