Rivalul lui Bentley și Rolls-Royce, nici măcar nu stă pe lângă S-Class sau BMW. Se vrea a fi o mașină și mai impozantă decât germanii, se vrea aristocrat și poartă numele de Aurus.

Deși e fabricată în Federația Rusă, țara cunoscută pentru pasiunea pentru vodcă, lupte și războaie, această mașină vrea să domine segmentul limuzinelor de lux. Eu zic că pentru început, ar fi bine măcar să ajungă în acel segment, apoi să îl acceseze și abia după să se ambiționeze la poziția de lider în vânzări.

Constructorul rus însă, este ferm convins că are cu ce. Cu trei versiuni expuse, una ”simplă” și două cu ampatament mărit, unde este inclusă și versiunea blindată, cu o mulțime de dotări menite să sporească confortul pasagerilor și cu foarte mult spațiu interior, grație lungimii totale care depășește chiar și nume notorii ca Maybach 62 sau Phantom Extended Wheelbase.

Până și versiunea obișnuită a lui Aurus Senat măsoară 5630 mm în lungime și are un ampatament de 3300 mm, în timp ce modelele LWB ajung la 4300 mm ampatament!

Și dacă designul rămâne a fi o chestie de gust, care, subiectiv vorbind, pe noi nu e încântă prea mult, atunci interiorul se pare că nu este chiar atât de rău. Cel puțin la prima vedere denotă o ambianță plăcută, caldă și relaxantă. În special datorită nuanțelor calde, atât ale pielii cât și cele de pe inserțiile de lemn.

Nu s-a neglijat nici latura high-tech, Senat-ul fiind echipat cu instrumente de bord digital, sistem de infotainment și două display-uri pu pasagerii spate, climatizare pe 4 zone, sisteme de siguranță ca frânarea de urgență, sistemul de alertă și frânare automată în caz de coliziune, cruise control adaptiv și chiar sistem de evitare a coliziunii sau recunoașterea pietonilor (primul pas spre democrație, recunoașterea pietonilor :D).

Sub capota Senat-ului este instalat un V8 capabil de 590 de cai putere și 880 Nm de cuplu motor, care catapultează limuzina rusească de la zero la prima sută la oră în aproximativ 6 secunde, în timp ce versiunile cu ampatament mărit execută același exercițiu în vroe 9 secunde.

Dacă v-a impresionat mașina rusească, aflați că Aurus acceptă deja precomenzi. Deși, potrivit reprezentanților companiei, capacitățile de livrare sunt foarte restrinse acum. Vor respira mai ușor la anul, când o nouă fabrică va fi inaugurată în Tatarstan și atunci Aurus va putea asigura 5.000 de unități anual.

201902_MD64MO2224ASV21690607100_1017600032493_MDL

Comentarii