Cei de la Mercedes-Maybach pregătesc un concept pentru SUV-ul de lux care va fi prezentat oficial în 25 aprilie cu ocazia Salonului Auto de la Beijing. Presa internațională a publicat de curând și câteva fotografii oficiale cu viitorul Mercedes-Maybach Ultimate Luxury Concept.

Potrivit Automotive News, care citează surse din cadrul companiei Mercedes, noul SUV Maybach va fi construit la uzina din Alabama și va fi exportat pe mai multe piețe globale.

SUV-ul care va purta logo-ul Mercedes-Maybach, este așteptat să folosească platforma lui Mercedes GLS, iar prețul este estimat la 170.000 de euro.

În cazul conceptului menționat mai sus, presa speculează că sub capotă se ascunde un sistem de propulsie electric cu 4 motoare care generează în total echivalentul a circa 750 de cai putere, iar bateria este estimată la o capacitate de 80 kWh.

Comentarii