Compania Mercedes-Benz pregătește o serie de schimbări majore în portofoliul său de modele, mai ales că va lansa numeroase noutăți în gama de modele electrice dezvoltată sub noul brand EQ.

În această ordine de idei, publicația Automobile Magazine susține că a intrat în posesia unor informații cu privire la o serie de planuri ale constructorului german până în anul 2023.

Astfel, sursa citată declară că Mercedes-Benz va lansa noua generație S-Class pe parcursul anului 2020, însă în același timp anunță că producătorul german nu va lansa noi generații pentru modelele S-Class Coupe și Cabriolet!

Cel mai probabil, decizia are la baza datele de vânzări pentru cele două modele, care nu sunt foarte căutate de clienți, dat fiind faptul că acestea reprezintă niște modele de nișă.

Pe de altă parte, chiar dacă cele două modele nu vor primi o nouă platformă, Mercedes-Benz ar urma să vândă în continuare actualele variante facelift până la epuizarea naturală a stocurilor.

Sursa citată menționează că o parte dintre clienții interesați de S-Class Coupe s-ar putea reorienta spre Mercedes-AMG GT, chiar dacă teoretic acesta se adresează unui public țintă orientat mai mult spre performanță.

Comentarii