Mercedes-Benz este pe ultima sută de metri, înainte de completarea gamei sale de SUV-uri cu un model absolut nou! Mercedes-Benz GLB a fost dezvăluit în variantă de concept cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai, iar constructorul german a confirmat acum că prezentarea oficială a versiunii de serie va avea loc în 11 iunie.

Evenimentul de lansare se va desfășura însă în statul american Utah, ca urmare a faptului că germanii mizează inclusiv publicului de peste Ocean.

În paralel cu anunțul lansării, Mercedes-Benz a publicat și un nou teaser video în care scoate în evidență că GLB va fi primul său model disponibil opțional cu 7 locuri, fiind astfel un SUV dedicat întregii familii.

La exterior, versiunea de serie va prelua elemente de pe GLS și Gelandewagen, în timp ce interiorul va fi „împrumutat” de pe modelele din gama compactă a constructorului german. Motorizările vor fi și ele preluate de pe A-CLass, în timp ce zvonurile anunță și versiuni de performanță dezvoltate de divizia Mercedes-AMG.

Mai mult decât atât, constructorul german are în plan lansarea unui GLB complet electric, pe care fanii îl vor putea comanda începând cu anul 2021.

Comentarii