Avem o primă poză și practic foarte puțini informații despre unul dintre cei mai de temuți concurenți pentru Porsche Panamera, Mercedes-AMG GT în varianta cu patru uși, care tocmai a fost importat în țară!

Prezentat la Salonul Auto de la Geneva, noul GT4 a furat multe priviri și inimi, dar și speranța că producătorul din Stuttgart va reuși să se impună pe o nișă dominată de Porsche, un constructor de mașini cu genă sport. Iar după premiera din martie, acum avem propria premieră în Moldova, iar fanii mărcii au un nou prilej de bucurie.

Ce nu știm, din păcate și sperăm să aflăm foarte curând, este versiunea exactă a acestui model. Însă, chiar și în varianta de bază, Mercedes-AMG GT4 43, dispune de o rezervă de 362 de cai putere (367 PS) și 502 Nm de cuplu motor, iar grație acestor cifre, accelerația de la zero la prima sută este realizată în 4.9 secunde!

Versiunea următoare, are același motor de 3.0 litri doar că poartă indicile 53 și scoate cam 435 PS și numai vârful de gamă, AMG GT4 63 se poate lăuda cu 585 PS și 800 Nm de cuplu motor.

Rămâneți aproape pentru că vom reveni cu poze și mai multe detalii despre mașina respectivă.

[UPDATE]

Surse demne de încredere au confirmat pentru redacția AutoExpert că, vehiculul care îl vedem în imagine este un Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe în varianta GT 63 4MATIC+ și este deja înmatriculată în Republica Moldova!

Comentarii