După ce am văzut cum arată cel mai mare și mai luxos SUV de la BMW, adică modelul X7, a venit timpul să facem cunoștință cu omologul său, cel mai mare și mai luxos SUV de la Mercedes-Benz, GLS-ul generației 2020.

Și aflați că este cu adevărat mai mare, din toate unghiurile. Noul model a crescut cu tocmai 77 de milimetri în lungime, 22 mm în lățime și se poate lăuda cu un ampatament de 3.137 mm. La fel ca și X7-le, poate găzdui până la șapte pasageri, iar fiecare dintre aceștia va avea scaunul cu reglaj electric. Și dacă credeați că pe al treilea rând de scaune se pot înghesui doar copiii mici, aflați că germanii vă vor contrazice. Pe cele două locuri din portbagaj, se pot acomoda chiar și persoane cu o înălțime de 1.94cm!

Există și versiunea cu 6 locuri, adică rândul doi de scaune poate avea fotolii individuale, iar dacă ești mai egoist sau să zicem că nu ai nevoie de rândul trei de scaune, atunci poți opta pentru varianta cu 4 sau cinci locuri. Volumul portbagajului, dacă este cineva interesat de acest aspect, este de 2.400 litri, cu toate scaunele rabatate, mai puțin cele față.

În ceea ce privește motorizările, avem o premieră. V8-ul biturbo de patru litri M176, care produce 489 de cai putere și 700 Nm, a primit sistemul electric pe 48V EQ Boost cu ISG (un starter-generator integrat), care adaugă 22 de cai putere și 250 Nm de cuplu motor. Acest starter generator mai furnizează curent electric către accesoriile mașini, înlocuind clasicul alternator.

Acest sistem de propulsie este oferit pe noul GLS 580 4MATIC și cică ar trebui să ne așteptăm la un consum mediu de 10.0-9.8 l/100 km. Următorul este GLS 450 4MATIC ce utilizează un propulsor cu șase cilindri în linie, turbo-aspirat, (M256) ce produce 367 cai putere și 500 Nm și care se folosește, și el, de același sistem electric EQ Boost. Doar că, sorry guys, acesta nu va ajunge pe piața europeană.

Vor fi oferite, în schimb, două turbodieseluri de 2.9 cu șase cilindri în linie (OM656). GLS 350 d 4MATIC, care produce 286 CP și 600 Nm și GLS 400 d 4MATIC ce oferă 330 cai putere și 700 Nm. Consumul, susține producătorul, este identic în cazul ambelor variante, 7.9-7.6 l/100 km în funcție de modelul de jante. Neschimbată rămâne și cutia automată cu hirdoconvertizor de cuplu 9G-Tronic.

Sistemul de tracțiune integrală 4MATIC+ este oferit în standard și dispune de o cutie de transfer cu un ambreiaj multi-disc controlat electric ce poate transmite între 0 și 100% din cuplu între punți. Adițional, pentru clienții pasionați de off-road, este și cutia de transfer cu reductor, care se află pe lista de opționale.

Suspensia pneumatică AIRMATIC cu Adaptive Damping System Plus este echipament standard, dar opțional o poți avea pe cea E-Active Body Control pe 48V preluată de la GLE și care promite atât confort sporit, cât și capabilități crescute în off-road.

Interiorul este aproape identic cu cel al lui GLE, ceea ce nu este neapărat rău și este plin de tehnologie. Sistemul de infotainment MBUX cu două ecrane de 12.3″, Head‑up Display cu rezoluția de 720 x 240 pixeli, MBUX Rear Seat Entertainment System cu două ecrane de 11.6″ sau pachetul Rear Comfort package Plus cu o tabletă Android de 7″ prin care se pot controla toate funcțiile MBUX de pe locurile din spate, toate aceste tehnologii sunt prezente pe noul GLS.

Pe partea de sisteme de asistență ale șoferului, GLS nu va duce lipsă de nimic, de la Active Distance Assist DISTRONIC la Trailer Manoeuvring Assist, dar probabil cea mai tare funcție este Carwash. Când este activată, suspensia pneumatică ridică garda la sol la maximum, pliază oglinzile exterioare, închide geamurile laterale și acoperișul panoramic glisant, oprește senzorii de ploaie, pornește climatizarea pe recirculare și, după opt secunde, activează camera din față pentru ca șoferul să poată intra ușor în spălătorie. Când șoferul iese din spălătorie și atinge viteza de 20 km/h, Carwash se dezactivează automat.

Comentarii