Tot mai multe imagini spion cu mașini care încă nu au fost prezentate oficial și abia urmează să fie dezvăluite, vin din China. Întâmplător sau nu, dar și acest Superb tot acolo a fost zărit.

Modificările la care mulți se așteptau și care iată că se pot vedea deja, sunt mai mult pe partea estetică, la nivelul părții frontale, dar și a posteriorului. Noi blocuri optice, barele de protecție restilizate, o grilă a radiatorului ușor resculptată și alte mici detalii vor diferenția clar, noul model de precedentul.

Cel mai mult s-a lucrat la partea din spate a mașinii, unde stopurile sunt acum legate de o bandă cromată iar simbolul Skoda a dispărut cedând locul cuvântului, S K O D A.

Despre interior nu se cunoaște mai nimic, însă este ușor de presupus că, urmând trendul, va fi disponibil un sitem de infotainment cu un display ceva mai mare, ceasuri de bord digitale și poate câteva nuanțe noi de interior sau alte trimuri la alegere.

Deși nu a fost anunțată oficial, data debutului oficial al mașinii, se presupune că acest lucru se va întâmpla cel mai curând la Salonul Auto de la Geneva, în luna martie a lui 2019.

Chiar și așa, se știe că noul Superb va putea fi comandat și în versiunea echipată cu tren de rulare hibrid, o premieră pentru cehi. Sub capotă se va regăsi astfel un motor de 1.4 litri TSI combinat cu un motor electric, pentru un total de 215 cai putere.

Ah da, și o autonomie de 50 km în regim full electric.

Comentarii