În timp ce Manhart abia experimentează cu primile schițe ale de design ale noului roadster de la BMW, adică Z4, iată că un alt atelier de tuning a și scos din cuptor primul pachet de tuning pentru decapotabila bavareză.

Dahler, o companie suedeză de tuning nu ratează nici o posibilitate de a fi primii care intră în scena aftermarket cu producția constructorului bavarez. Iar cea mai recentă creație este BMW-ul Z4 M40i, căruia specialiștii Dahler i-au aplicat o rețetă deja cunoscută. Desigur că totul pornește de la motor.

Resoftarea unității cu 6 cilindri în linie și un volum de 3.0 litri, twin-turbo, le-a permis inginerilor să mai scoată din rezerve ceva căluți, iar acum numărul total se ridică la 408 PS (402 CP) și 620 Nm de cuplu motor, o cifră aproape terifiantă pentru un roadster compact cu numai două locuri.

Cei extra 68 PS și 120 Nm i-au permis bavarezei să mai reducă din timpii de accelerație de la zero la prima sută, dar nu știm exact cu cât. În schimb, viteza maximă știm sigur că a fost eliberată de sub limitări ș acum ajunge la 300 km/h în loc de 250 km/h.

Pentru a „informa” și ceilalți participanți la trafic despre modificări și puterea în rezervă, Dahler a insistat pe instalarea unui sistem nou de evacuare, a unei suspensii sport cu garda la sol redusă și desigur câteva fetish-uri de exterior: un difuzori spate, un splitter frontal, elemente de caroserie vopsite în altă nuanță de culoare decât cea de uzină sau jantele de 21 de inch.

 

Comentarii