Riccardo Senior este un vlogger britanic și producătorul canalului de YouTube LivingLifeFast. Bărbatul și-a achiziționat de curând un M4 în valoare de 60.000 de lire sterline, pe care l-a procurat în rate prin serviciul BMW Financial Services.

Pe canalul său, vloggerul s-a grăbit să se laude lumii întregi cu modificările pe care le-a adus mașinii de performanță, iar cei de la BMW acum îl acuză că a încălcat o clauză din contractul de cumpărare și la obligat să achite toată suma până la sfârșitul săptămânii, sau în caz contrar să returneze automobilul.

Din materialele video lui Riccardo Senior, aflăm că acesta i-a montat maşinii o turbină hibrid, un sistem de injecţie de metanol şi un sistem de evacuare marca Armytrix.

Purtătorul de cuvânt al companiei BMW a declarat Asociaţiei Presei că: „Modificarea vehiculelor este menţionată în mod clar în acordul nostru de finanţare. Cei care îl încalcă regulile, vor trebui să suporte consecinţele”.

Riccardo Senior a povestit toată întâmplarea pe canalul său de YouTube.

Amintim că modelul M4 a fost construit să stabilească noi standarde în segmentul automobilelor sport de înaltă performanţă. Modelul este echipat cu un motor în şase cilindri dispuşi în linie. Grație tehnologiei M TwinPower Turbo Technology, unitatea de propulsie generează o putere maximă de 431 CP!

Cuplul maxim de 550 Nm este disponibil pe o plajă largă de turaţii, depăşind nivelul maxim al precedentului BMW M3 cu aproape 40%.

Comentarii