Știați că: O maşină este alcătuită din aproximativ 30.000 de piese, unele mai rezistente, iar altele care cedează mai repede, în funcţie de diverşi factori.

Dacă până acum nu acordai o prea mare atenţie la modul cum conduci vehiculul, acum e cazul să o faci. De ce? Pentru că te pot costa foarte mult reparaţiile. O companie europeană care se specializează în comercializarea pieselor auto, a făcut o listă cu piesele care se strică cel mai repede la o mașină, indiferent de motorizare sau tipul caroserie.

Injectoarele

Defecţiunile injectoarelor sunt cauzate de carburantul de calitate proastă. La aceasta se adaugă și faptul că filtrul de carburant nu este schimbat la timp.

Alternatorul

De cele mai multe ori, alternatorul se defectează din cauza supraîncălzirii sau în urma contactului cu apa, moment în care apare și scurt-circuitul. La fel, este obligatoriu ca în caz de spălare a motorului, alternatorul să fie protejat.

Amortizoarele

Acestea se defectează din cauza drumurilor pline de gropi, care la noi sunt mai mult decât suficiente, dar şi din cauza faptului că sunt solicitate atunci când vehiculul este rulat. Gradul de uzură al acestora poate să varieze în funcţie de stilul de condus, de kilometraj sau de încărcătură.

Planetarele

Ele se distrug în momentul în care apare forţarea acestora în viraj, când roţile sunt bracate sau când un burduf se strică. Acestea se vor defecta dacă pedala este călcată cu putere atunci când roţile se află în poziţie de virare.

Pivoţii

Pivoţii au un rol important în menţinerea mobilităţii roţilor, iar cele care afectează mobilitatea sunt gropile.

Comentarii